In limba romana tomatele  mai poarta o serie de denumiri, care difera de la regiune la regiune. Cea mai comuna dintre toate acestea este cea de rosii, apoi patlagele rosii.

In Transilvania tomatelor li se spune, in mai multe regiuni porodici sau paradai, iar in Banat paradaise.

Desi denumirea de tomate este deocamdata putin raspandita in Romania, a fost adoptata din mai multe motive, unul dintre ele fiind acela ca nu poti spune rosii de culoare galbena sau portocalie.

 

Importanta culturii de tomate

 

Tomatele reprezinta una din legumele  cele mai valoroase din punct de vedere alimentar. Calitatile pe care le poseda au facut ca ele sa se consume in cele mai variate regiuni de pe glob, chiar si acolo unde nu se cultiva. Sporirea consumului de tomate se datoreaza faptului ca aceasta legume au un gust foarte placut si o gama nespus de variata de intrebuintari (in stare proaspata, sub forma de salata de tomate sau in amestec  cu alte legume, ciorbe, bulion, ghivece, sosuri, rosi umplute, etc).

Fructele necoapte (gogonelele) sau semicoapte servesc la prepararea unor gustoase muraturi sau conserve de legume. De asemeni, se prepara din ce in ce mai mult suc de tomate care, pe langa valoarea nutritive deosebita, constituie un veritabil racoritor pe timp calduros. Sucul de tomate este mult consumat de cei ce tin regim alimentar, mai ales de suferinzii de afectiuni gastrice. Sucul de tomate vitaminat, diluat in prealabil, se administreaza copiilor sugari, fiind considerat superior sucului de portocale. Preparat cu lamaie, sare si piper, in unele tari ca Franta si Italia constituie o bautura foarte apreciata de catre adulti, intrecand multe alte racoritoare.

Valoarea mare a tomatelor consta si in faptul ca aceasta legume se consuma foarte mult in stare cruda, astfel incat vitaminele si sarurile minerale, pe care le contine, sunt utilizate aproape in totalitate de catre organism. Din punct de vedere al valorii alimentare intereseaza in primul rand continutul de zahar (circa 3-4%), vitamin C (20-60 mg la 100 g) si vitamina A (2-6 mg) si mai putin valoarea energetica a acestora, care este destul de redusa (176 calorii) in comparatie cu a altor alimente. Nu trebuie sa trecem cu vederea proportia favorabila a aminoacizilor si acizilor organici care se gasesc in fructele de tomate, precum si sarurile de magneziu, sodiu, potasiu si fier care se gasesc de asemenea intr-un procent corespunzator pentru buna functionare a organismului uman.

 

Originea si raspandirea culturii de tomate

 

Tomatele sunt cunoscute in general sub denumirea de solanum lycopersicum, iar tomatele au fost introduce in cultura, in Europa, abia dupa descoperirea Americii. Tomatele sunt originare din Mexic si Peru, unde localnicii le cunosteau sub denumirea de tomate. Initial au fost aduse in Spania unde erau folosite ca plante decorative. Oamenii se fereau sa le consume datorita mirosului caracteristic si a continutului de solanina, considerandu-le mai degraba plante toxice decat alimentare. Tomatele au inceput sa fie consummate abia in jurul anului 1800.

Pe langa insusirile decorative si alimentare, tomatele aveau reputatia, la inceputul raspandirii lor in Europa ca fiind plante excitante sau afrodisiace. Din aceasta cauza au si primit denumirea de pomme d amour pe care il mai poarta si azi in unele regiuni din Franta. In tara noastra tomatele au fost introdse in cultura abia in secolul XIX.

 

Calitatile amintite, ca si larga intrebuintare a tomatelor fac ca aceasta legume sa se cultive pe suprafete din ce in ce mai mari, chiar si acolo unde conditiile de clima sunt mai putin favorabile pentru cresterea si dezvoltarea ei. Este de mentionat faptul ca desi sunt plante iubitoare de caldura, tomatele se cultiv pe suprafete foarte mari in regiunile cu climat continental. Un exemplu, in Olanda, aproape intreaga cultura se realizeaza aproape exclusiv in sere.

 

Caracteristicile botanice si particularitatile biologice ale culturii de tomate

 

 

In conditiile climatului nostru, tomatele sunt plante anuale, erbacee. In regiunile calduroase, fara geruri, tomatele se comporta ca plante biennale sau chiar perene.

Radacina. Tomatele au un sistem radicular destul de viguros. Radacina principala este pivotanta, patrunzand in sol la adancimi de peste 50 cm sau chiar la 100 cm. Paralel cu cresterea radacinii principale se dezvolta si radacini secundare. Cresterea acestora este mai viguroasa la tomatele transplantate, la care radacina principala este mai scurta. Aceste plante au sistem radicular raspandit mai la suprafata, pana la 25 cm. Din aceasta cauza tomatele cultivate prin rasad sufera mai mult de seceta decat cele semanata direct, neputand sa si extraga apa  din straturile adanci ale solului.  Spre toamna, baza radacinilor se lemnifica destul de mult, fenomen caracteristic pentru tomatele perene.

Tulpina tomatelor difera foarte mult ca inaltime, in functie de soiul cultivat. Soiuriledeterminate  au inaltimea de pana la 40 cm, iar cele nedeterminate  (inalte) ajung pana la 250 cm sau chiar mai mult. Tulpina unor soiuri pitice este erecta, de unde si denumirea grupei de soiuri erecte. Soiurile inalte, datorita greutatii plantei si mai ales a fructelor nu se pot sustine in pozitie verticala. Tulpinile acestora devin taratoare, daca nu se iau masuri pentru sustinerea lor (araci, spalieri).

Soiurile cu tulpina inalta poarta denumirea de soiuri cu crestere nedeterminata, deoarece cresterea in inaltime nu inceteaza decat odata cu moartea plantei. Soiurile erecte au crestere determinata datorita faptului ca la un moment dat cand planta a ajuns la inaltimea caracteristica (40-70 cm )., in varful tulpinii se formeaza o inflorescenta sau o ramificatie scurta sterila. Cu aceasta se termina cresterea in inaltime a plantei. Pentru majoritatea soiurilor de tomate, in primul rand pentru cele care au crestere nedeterminata, este caracteristic fenomenul de a forma un numar mare de lastari (tulpini secundare) care le dau infatisarea de tufa. Lastarii secundari, care se mai numesc si copili, se formeaza la subsuoara frunzelor, cres repede in lungime si se comporta apoi ca adevarate tulpini. Prin eliminarea unor lastari (copili) se reduc posibilitatile de asimilare si, ca urmare, se reduc si posibilitatile de formare a unor radacini noi. Numarul mare de lastari, cu alte cuvinte o mare masa vegetativa duce la formarea unui mare numar de fructe, care raman, insa, mici si ajung foarte greu la maturitate. Eliminarea unui numar mare de lastari, practic denumita copilit, este obligatoriu in cazul culturilor din sere si rasadnite, precum si a celor timpurii din camp. In cazul din urma se procedeaza de obicei la eliminarea tuturor lastarilor (copililor) lasandu-se numai tulpina principala. Tomatele de vara se copilesc de asemeni (cele aracite) la 2-3 sau 4 ramificatii, dupa vigoarea soiului, fertilitatea solului, zona naturala, destinatia fructelor, etc.

La inceputul toamnei, atat tulpina principala cat si lastarii, incep incet-incet sa se lemnifice. Pe toata lungimea sa, tulpina principala poarta frunze, fructe si inflorescente. Aceeasi situatie se intalneste si pe ramificatiile secundare, tertiare, etc. e aici se poate trage concluzia ca, cresterea si dezvoltarea au loc in mod simultan la plantele de tomate. Prin anumite masuri agrotehnice (printre care se numara si copilitul si carnitul) se poate favoriza dezvoltarea sau cresterea.

Frunzele tomatelor sunt mari, ca lungime de peste 20 cm, avand foliole mari, care alterneaza cu altele mici, neperechi. Foliolele la unele soiuri sunt petiolate, la altele nu; pot fi ovate sau lancelolate, intregi sau penat partite, avand marginile putin rasucite.

Tulpina principala si ramificatiile de ordin superior, precum si frunzele sunt acoperite cu mici perisori, dintre care unii sunt glandulosi. Din aceasta cauza la cea mai mica atingere secreta un suc cu gust acrisor si cu miros caracteristic care indeparteaza unele insecte cum sunt albinele.

Florile sunt grupate in inflorescente cimoase simple sau compuse, asezate la baza frunzelor. In partea inferioara predomina racemii simpli iar in partile superioare ale plantei, racemii ramificati. Nu se poate stabili o regula cu privire la prima inflorescenta si nici a numarului acestora pe planta. La unele soiuri apare dupa frunza a 4 – a, la altele abia dupa frunza a 10-a. La soiurile cu crestere determinata inflorescentele sunt mai dese, chiar dupa fiecare frunza, in timp ce la soiurile cu crestere nedeterminata inflorescentele sunt mult mai rare. Soiurile de tomate se deosebesc foarte mult intre ele, nu numai in ceea ce priveste numarul inflorescentelor, ci si in privinta numarului de flori dintr-o inflorescenta. Trebuie mentionat faptul ca in una si aceeasi inflorescenta se pot gasi fructe mici (la baza inflorescentei), flori deschise (la mijloc) si flori inca nedeschise (la varf). Florile tomatelor sunt hermafrodite. Corola este formata din 5 petale de culoare galbena ca lamaia unite la baza si cu varfurile rasfrante. Staminele in numar de 5 iar la soiurile cu floare batuta 16-18 sunt concrescute in forma de trunchi de con. In interiorul acestui con se gaseste pistilul care este putin aparent. Polenizarea la tomate este de regula directa, din care cauza ele sunt considerate autogame. Polenul germineaza foarte anevoios din care cauza fecundarea are loc abia la circa 48 ore de la atingerea stigmatului. Din aceasta cauza pe timp nefavorabil (ploaie, vant, frig sau caldura prea mare, lipsa de lumina, etc) este periclitata foarte mult legarea fructelor. Se stie foarte bine faptul ca florile nefecundate se usuca si cad. Caderea florilor se poate datora si unor probleme fiziologice, iar fenomenul in sine este cunoscut in legumicultura ca avortarea florilor. Fenomenul se poate evita prin aplicarea de tratamente cu diferite substante chimice, cunoscute sub denumirea generica de stimulatori.

Fructul este o baca de culoare verde la inceput, iar la maturitate rosu, roz,  zmeuriu, galben ca lamaia, portocaliu sau chiar alb. Forma fructului este de asemenea foarte variata si, impreuna cu culoarea constituie un caracter de soi. Se intalnesc astfel soiuri cu fructe de forma sferica, sferic-turtita, ovoida, piriforma etc. Fructul poate sa fie neted sau costat (incretit) , mic, mijlociu sau mare. Se apreciaza ca tomata este una din legumele care prezinta o foarte mare varietate. In urma cercetarilor intreprinse in legatura cu culoarea fructelor s-a stabilit ca aceasta se datoreaza proportiei  in care se gasesc in fructe pigmentii de caroten si lycopen. Lumina influenteaza foarte mult intensitatea culorii, ata a pielitei cat si a fructelor fructelor de tomate. Astfel, fructele care cresc in conditii de umbra usoara au o culoare mai rosie (predomina lycopenul) in timp ce fructele expuse la lumina puternica sunt mai putin colorate (predomina carotenul). De regula, pielita  fructelor nu se coloreaza in rosu, ci in galben sau ramane incolora, astfel din combinatia culorii pulpei cu a pielitei rezulta culoare fructelor diferitelor soiuri de tomate. Fructele necoapte sunt colorate in regiunea pedunculara in verde mai intens. Aceasta coloratie mai intensa se poate extinde si mai departe, de obicei sub forma unor dungi mai inchise. Deseori regiunea acestor dungi ramane de culoare galbuie chiar si dupa coacerea deplina a fructului. Aceste regiuni ale fructului, insuficient colorate in rosu, devin tari, depreciind astfel foarte mult calitatea tomatelor.

De la fecundare si pana la maturarea fructelor este nevoie de o perioada de 45-60 zile, in functie de soi si de conditiile de cultura. In conditii favorabile de temperatura, lumina si umiditate, fructele se matureaza mult mai repede. Trebuie sa subliniem important ape care o are umiditatea atmosferica asupra coacerii fructelor de tomate. Ritmul de crestere al fructelor este mai incet la inceput si din ce in ce mai accelerat spre faza de coacere. Fructul (baca) este format din epicarp (pielita), care reprezinta un invelis foarte subtire (mezocarp)  - pulpa, partea carnoasa a fructului; tesut placentar si seminte. In interiorul fructului se gasesc un numar variabil de compartimente (loji).

In primele faze ale cresterii fructului, pielita se ingroasa, iar apoi incepe sa se subtieze din ce in ce mai mult, pentru ca la coacerea deplina sa reperezinte doar 1,5% din greutatea fructului. Grosimea si rezistenţa pielitei constituie insusiri de soi si prezinta importanta din punct de vedere al valorificarii tomatelor Unele soiuri asu pielita mai groasa, dreptpentru care nu se bucura de o mare apreciere din artea consumatorilor, insa sunt mai potrivite pentru pastarare. Alte soiuri au pielita subtire, insusire valooroasa din punct de vedere calitatativ, insa, spre sfarsitul coacerii acestea crapa. Prin crapare se depreciaza foarte mult calitatea fructelor. Numarul compartimentelor din fruct variaza foarte mult in functie de soi. Astfel ,putem avea soiuri diferite cu 2, 2 sau chiar 9 compartimente. Sunt apreciate soiurile cu un numar mic de compartimente, acestea fiind considerate carnoase. In interiorul compartimentelor se gaseste tesutul placentar in care stau semintele. Semintele de tomate sunt de forma ovoida, turtite, de culoare cenusie sau brun-roscate, pufoase. La soiurile de masa sunt apreciate soiurile cu cat mai putine seminte.