Fertilizarea reprezintă una dintre componentele importante ale tehnologiei agricole, alături de alegerea soiului sau hibridului, pregătirea terenului, irigare și protecția culturilor.
În agricultura modernă, îngrășămintele NPK sunt utilizate pentru aportul principalilor trei macronutrienți necesari plantelor: azot (N), fosfor (P) și potasiu (K).
Raportul dintre acești nutrienți diferă de la un produs la altul, motiv pentru care alegerea unui îngrășământ NPK trebuie realizată în funcție de cultură, stadiul de vegetație, fertilitatea solului și obiectivele tehnologice ale fermei.
Ce înseamnă NPK?
Denumirea NPK provine de la simbolurile chimice ale celor trei elemente nutritive principale:
N – azot
P – fosfor
K – potasiu
Pe ambalajul unui îngrășământ poate apărea, de exemplu, o formulă de tipul NPK 15-15-15, NPK 20-10-10 sau o altă combinație.
Valorile indică proporția nutrienților declarați în produs, conform specificațiilor producătorului.
Diferențele dintre formule sunt importante deoarece necesarul unei culturi nu este identic pe întreaga perioadă de vegetație.
Rolul azotului în culturile agricole
Azotul este unul dintre elementele esențiale pentru dezvoltarea plantelor și participă la numeroase procese fiziologice.
Un aport corespunzător de azot contribuie la:
dezvoltarea masei vegetative;
formarea frunzelor și lăstarilor;
sinteza proteinelor;
dezvoltarea viguroasă a plantelor;
menținerea activității vegetative.
În multe culturi, necesarul de azot este ridicat în perioadele de creștere intensă.
Totuși, fertilizarea excesivă cu azot nu este recomandată. Un aport prea mare poate produce dezechilibre de nutriție și poate favoriza o dezvoltare vegetativă disproporționată față de celelalte procese ale plantei.
Din acest motiv, fertilizarea trebuie corelată cu necesarul real al culturii.
Rolul fosforului
Fosforul are un rol important în procesele energetice ale plantei și în dezvoltarea sistemului radicular.
Acesta contribuie la:
dezvoltarea rădăcinilor;
procesele energetice din plantă;
dezvoltarea timpurie a culturii;
procesele asociate înfloririi și fructificării;
maturizarea culturilor.
Disponibilitatea fosforului pentru plante este influențată inclusiv de caracteristicile solului și de pH.
De aceea, simpla prezență a fosforului în sol nu înseamnă întotdeauna că acesta este disponibil în cantitatea necesară culturii.
Rolul potasiului
Potasiul este implicat în reglarea mai multor procese fiziologice și în modul în care planta utilizează apa.
Un nivel corespunzător de potasiu poate contribui la:
reglarea proceselor hidrice;
funcționarea normală a metabolismului plantei;
dezvoltarea țesuturilor;
formarea și dezvoltarea organelor de recoltă;
toleranța plantelor la diferite condiții de stres.
Culturile cu producții ridicate pot avea un consum important de potasiu, motiv pentru care acest element trebuie luat în calcul în planul general de fertilizare.
De ce există atât de multe formule NPK?
Nu există o singură formulă NPK potrivită pentru toate culturile și toate situațiile.
O formulă echilibrată poate avea proporții apropiate de azot, fosfor și potasiu, în timp ce alte produse sunt formulate cu o concentrație mai ridicată a unuia dintre elemente.
De exemplu, în funcție de tehnologie pot exista situații în care este urmărit:
un aport mai mare de azot pentru vegetație;
un aport mai important de fosfor în anumite faze;
un nivel mai ridicat de potasiu pentru anumite culturi sau etape de dezvoltare.
Alegerea formulei trebuie făcută în funcție de necesarul culturii și nu numai după concentrația totală a produsului.
NPK 15-15-15 – ce înseamnă o formulă echilibrată?
O formulă precum NPK 15-15-15 furnizează proporții egale declarate de azot, fosfor și potasiu.
Astfel de îngrășăminte sunt cunoscute drept formule echilibrate și pot fi utilizate în diferite tehnologii agricole, în funcție de recomandările producătorului și de necesarul culturii.
Totuși, existența unor proporții egale nu înseamnă automat că aceasta este formula optimă pentru orice teren.
Un sol poate avea deja un nivel ridicat al unui element și un deficit al altuia.
De aceea, alegerea fertilizării trebuie realizată pe baza situației concrete din fermă.
Analiza solului – punctul de plecare pentru fertilizare
Una dintre cele mai bune metode pentru stabilirea unui program de fertilizare este analiza solului.
Prin analiza agrochimică pot fi obținute informații despre:
pH-ul solului;
nivelul anumitor elemente nutritive;
materia organică;
caracteristicile care influențează disponibilitatea nutrienților.
Pe baza acestor informații, fermierul poate adapta programul de fertilizare și poate evita aplicarea inutilă a unor cantități de nutrienți care sunt deja disponibili în sol.
Fertilizarea bazată pe analize poate contribui atât la eficiența economică a fermei, cât și la utilizarea mai responsabilă a inputurilor.
Fertilizarea de bază și fertilizarea în vegetație
În funcție de cultură și tehnologia utilizată, fertilizarea poate fi realizată în mai multe etape.
Fertilizarea de bază
Este realizată înainte sau în apropierea perioadei de înființare a culturii și urmărește asigurarea unei rezerve de elemente nutritive.
În această etapă pot fi utilizate diferite formule NPK, în funcție de analiza solului și de cerințele culturii.
Fertilizarea în vegetație
Pe parcursul dezvoltării plantelor pot fi necesare fertilizări suplimentare.
Necesitățile culturii se modifică în funcție de stadiul de vegetație, iar planul de fertilizare poate fi ajustat în consecință.
Îngrășăminte NPK pentru cereale
Cerealele au cerințe specifice de nutriție pe parcursul perioadei de vegetație.
Azotul are un rol important în dezvoltarea vegetativă, în timp ce fosforul și potasiul participă la numeroase procese legate de dezvoltarea și funcționarea normală a plantelor.
Schema de fertilizare trebuie adaptată în funcție de:
cultura cultivată;
producția urmărită;
tipul solului;
cultura premergătoare;
rezerva de elemente nutritive;
condițiile climatice.
Îngrășăminte NPK pentru legume
Legumele pot avea cerințe ridicate de nutriție, în special în sistemele intensive.
Tomatele, ardeii, castraveții, vinetele și alte culturi horticole au nevoi diferite în funcție de faza de dezvoltare.
La începutul culturii poate fi importantă dezvoltarea sistemului radicular și a aparatului vegetativ, iar ulterior necesarul de nutrienți se poate modifica odată cu înflorirea și dezvoltarea fructelor.
Din acest motiv, fertilizarea legumelor trebuie privită ca un program, nu ca o singură aplicare.
Îngrășăminte NPK pentru livezi și plantații
Pomii fructiferi și alte plante perene necesită o strategie de fertilizare adaptată ciclului lor de vegetație.
Trebuie luate în calcul:
vârsta plantației;
nivelul producției;
tipul solului;
starea de vegetație;
analizele de sol și, unde este cazul, analizele foliare.
Aplicarea nutrienților trebuie corelată cu necesarul real al plantației.
Mai mult îngrășământ înseamnă automat producție mai mare?
Nu.
Plantele au nevoie de nutrienți în anumite cantități și proporții.
Depășirea necesarului nu garantează o producție mai mare și poate produce dezechilibre, pierderi economice și o utilizare ineficientă a fertilizanților.
Obiectivul corect nu este aplicarea cantității maxime de îngrășământ, ci realizarea unei nutriții echilibrate.
Cum alegem un îngrășământ NPK?
Înainte de alegerea unui produs trebuie analizate mai multe elemente:
Cultura – fiecare specie are un profil diferit de consum.
Stadiul de dezvoltare – necesarul de elemente se modifică pe parcursul vegetației.
Analiza solului – arată ce elemente sunt disponibile și unde există carențe.
Formula NPK – raportul dintre azot, fosfor și potasiu.
Forma produsului – granulat, solubil sau alte formulări.
Modul de aplicare – la sol, prin sistemul de fertigare sau conform destinației produsului.
Recomandările producătorului – dozele și condițiile de utilizare trebuie respectate.
Îngrășămintele NPK și fertirigarea
În fermele și exploatațiile horticole dotate cu sisteme de irigare, anumite îngrășăminte formulate special pentru acest scop pot fi administrate prin fertirigare.
Această metodă permite furnizarea nutrienților prin apa de irigare.
Nu orice îngrășământ NPK este însă destinat fertirigării.
Trebuie utilizate numai produsele compatibile cu această metodă și respectate instrucțiunile producătorului privind dizolvarea, concentrația și utilizarea.
NPK și fertilizarea organică se exclud?
Nu neapărat.
Gunoiul de grajd, compostul și alte surse organice pot contribui la aportul de nutrienți și la îmbunătățirea unor proprietăți ale solului.
Fertilizarea minerală și cea organică pot face parte din aceeași strategie de nutriție, dacă sunt utilizate corect și ținând cont de aportul total de elemente nutritive.
Este important ca nutrienții proveniți din sursele organice să fie luați în calcul atunci când este stabilită fertilizarea minerală.
Concluzie
Îngrășămintele NPK reprezintă unele dintre cele mai importante instrumente pentru gestionarea nutriției culturilor agricole.
Azotul, fosforul și potasiul au roluri diferite, dar complementare, iar performanța culturii depinde de echilibrul dintre aceste elemente, de disponibilitatea lor în sol și de momentul aplicării.
O strategie corectă de fertilizare trebuie să pornească de la cultura cultivată și de la analiza solului, iar produsele trebuie utilizate conform etichetei și recomandărilor producătorului.
În agricultură, fertilizarea eficientă nu înseamnă aplicarea unei cantități cât mai mari de îngrășământ, ci administrarea nutrienților potriviți, în cantitatea potrivită și la momentul potrivit.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA SI ...
