Pentru că în ultima vreme am avut cam multe discuții despre fertilizare  și am observat oarece confuzii privind administrarea, calitatea, felul si forma îngrășamintelor vă propun câteva noțiuni "un pic" mai profunde despre microelemente,soluții . . .Micronutrienții (fier, mangan, zinc, cupru, bor și molibden) sunt diferiți și au un mod diferit de acțiune spre deosebire de gestionarea macronutrienților, cum ar fi azotul, în trei moduri fundamentale. 
1.Mai întâi, solubilitatea și disponibilitatea microelementelor este afectată de pH într-o măsură mult mai mare decât solubilitatea macroelementelor. 
2.În al doilea rând, diferența dintre concentrațiile acceptabile de micronutrienți și concentrațiile care sunt fie prea scăzute (carențe) sau prea mari (toxicitate) este mică în comparație cu plaja mult mai largă pentru substanțele macro. 
3.În cele din urmă, în timp ce majoritatea macronutrientilor sunt folosiți interiorul plantei (prin fotosinteza) , majoritatea micronutrientilor sunt imobili, deci este necesară o aprovizionare constantă pe TOATA durata culturii sau a creșterii având mari influențe asupra aspectullui plantei. 

 

 

 

 

 


Sursa de microelemente in perioada preplantare. 

În culturile cu/fără sol, sursele de micronutrienți sunt adăugate la amestecul solutiei stoc. În general, îngrășămintele pot include atât forme solubile (sulfați), cât și forme insolubile (oxizi sau oligoelemente friabile). În general, este recomandat ca micronutrienții să fie administrați la rădăcină în rate scăzute și prin urmare, reprezintă doar un procent relativ mic din cantitatea totală aplicată unei culturi. 
Singura excepție de la cele afirmate este fierul. Doar sulfatul de fier se administreaza până la 2,4 kg / m3. Este adăugat uneori într-un îngrășământ inițial pentru a furniza fier și pentru a menține pH-ul scăzut atunci când se utilizează apă de irigat  care are un grad ridicat de alcalinitate. În funcție de rata utilizată, efectul probabil nu va dura mai mult de trei până la patru săptămâni și trebuie reaplicat. 
Există mai multe considerații pentru utilizarea sulfatului de fier pentru nutriție și acidifiere într-un îngrășământ inițial. Sulfatul de fier se oxidează cu ușurință și astfel poate fi dificil să se obțină rezultate consecvente. Nu amestecați niciodată sulfatul de fier cu calcarul înainte de încorporare, deoarece pH-ul ridicat al calciului poate determina oxidarea sulfatului de fier neutralizându-l. 

Surse solubile în apă 

În cultura cu sau fără sol, majoritatea microelementelor sunt aplicate imediat după plantare. Sursele pot fi surse individuale de microelemente care se amestecă sau amestecuri de microelemente gata preparate comercial. Sursele de micronutrienți solubili în apă vin în două forme, săruri anorganice (toti micronutrienții) sau chelați (doar fier, mangan, zinc și cupru). Sărurile anorganice sunt materiale care se dizolvă în apă pentru a forma ioni disponibili pentru plante. De exemplu, sulfatul de fier se va rupe în ioni separați de fier (Fe) și sulfat (SO4). 
Chelații sunt molecule organice care înfășoară ionul și îl protejează de interacțiunea cu alți ioni în soluția solului. Există multe molecule chelative disponibile, dar numai trei sunt utilizate în mod curent în horticultură: EDTA, DTPA și EDDHA. Aceste abrevieri se referă la structura chimică a moleculei organice. În general, chelații de mangan, zinc și cupru se găsesc numai în forma EDTA. Spre diferență de ele, există trei forme de chelat de fier, EDTA, DTPA și EDDHA, dar cea mai comună formă și mai ieftină este EDTA. 
Moleculele organice complexe, cum ar fi chelatul de fier, pot prezenta diferiți izomeri sau poziții în formulele lor structurale. Agentul chelat EDDHA prezintă doi izomeri: "para" și "orto". Fierul prezintă șase valențe. Pentru a avea un Fe complet protejat ar trebui să formeze șase legături care să acopere cele șase valențe. În izomerul "para", fierul formează doar cinci legături și prin urmare este expus la orice interacțiune.
În solurile calcaroase există o cantitate mare de fier și prin urmare, logic ar fi să nu se intervină cu cantități mari. Dar este necesar ca planta să fie capabilă să îl absoarbă și acest lucru este posibil cu ajutorul chelatului de fier care rămâne în sol și face ca Fe să fie solubilizat pentru planta. Acest lucru este denumit "efect de transfer de fier". 
Principalul factor al acestui proces nu este Fe existent, ci agentul chelat care îl conține și contribuie la creșterea absorbției Fe-ului nativ în sol. 
In cazul fierului tipul chelatului este foarte important. Cele trei forme EDDHA, DTPA și EDTA diferă în capacitatea lor de a se menține stabile și prin urmare să păstreze solubilitatea și disponibilitatea ionului de fier pentru plante în funcție de PH. Într-un pH de 4,0 până la 5,5, orice formă de fier va funcționa (inclusiv sulfatul de fier) la furnizarea de fier către plante. In momentul cand pH-ul crește peste 7,0 până la 11 numai chelatul de fier de tip EDDHA rămâne solubil si disponibil pentru plante. Formele de fier de la cea mai eficientă la cea mai puțin eficace la furnizarea de fier la pH ridicat este EDDHA> DTPA> EDTA > Sulfat de fier. Dacă fierul este aplicat într-o formă care nu este solubilă datorită pH-ului ridicat, atunci cea mai mare parte a nutrientului nu va fi disponibil plantelor până când pH-ul va fi scăzut. 
Îngrășămintele solubile din comerț conțin de obicei micronutrienți, cu fierul cel mai frecvent de forma EDTA. Manganul, zincul și cuprul vor fi furnizate doar EDTA pentru majoritatea îngrășămintelor NPK (de exemplu 20-10-20, 20-20-20 și 21-7-7), în timp ce sulfații sunt adesea utilizați în formule care conțin calciu și magneziu (exemplu este 13-2-13 sau 15-5-15). Deoarece cantitatea de sulfat furnizată de sărurile anorganice este foarte scăzută în comparație cu calciul, nu există nici o problemă cu precipitarea între sulfat și calciu. În toate formulele, borul și molibdenul sunt furnizate ca săruri anorganice. 

Aplicarea micronutrientilor 

Deoarece solul din câmp conține adesea microelemente, nivelurile conținute în aceste formule de îngrășăminte au fost relativ scăzute. 
Pentru a calcula concentrația de micronutrienți furnizați de un NPK, trebuie să cunoașteți concentrația de azot din soluția de îngrășământ și raportul dintre azot și micronutrientul menționat pe orice sac . 
De exemplu, pentru a calcula concentrația de fier furnizat de o formulă de 20-10-20 (0,1% Fe) la 200 ppm N, împărțiți procentul de Fe cu procentul de N, apoi înmulțiți cu concentrația de azot din soluția de îngrășământ. 
Astfel, la 200 ppm N, veți administra și aproximativ 1 ppm Fe. Dacă această formulă 20-10-20 ar fi o formulă "cu scop general", atunci procentul de Fe va fi de aproximativ 0,05%, iar concentrația de fier furnizată de îngrășământ la 200 ppm N ar fi de aproximativ 0,5 ppm Fe. 
Pentru producătorii care adaugă microelemente la o rețetă, o concentrație "sigură" ar fi ceva similar cu cele furnizate de un îngrășământ NPK solubil în apă la o concentrație de 100 - 200 ppm N. Dacă adăugați suplimentar microelemente la un îngrășământ solubil în apă, nu uitați să luați în calcul si microelementele conținute în apa de irigat. 

Valori acceptabile ale pH-ului pentru culturi 

Atunci când se recomandă o plajă acceptabilă a pH-ului unei culturi, aceasta se bazează, de obicei, pe utilizarea unei formulări de îngrășământ aplicat la o concentrație moderată de 100 până la 200 ppm N. Forma și concentrația microelementelor (și în special a fierului) influențează foarte mult acest domeniu de pH acceptabil.