Cultivarea de legume si obtinerea unor productii ridicate nu este posibila fara irigarea solului si introducerea in practica a tehnicilor diferite de udare . Deficitul de umiditate in cursul perioadei de vegetatie a plantelor cultivate in teren descoperit este cu ata mai mare, cu cat cantitatea totala de precipitatii este mai scazuta. De aceea, se intervine prompt, pentru a asigura apa la un nivel optim, prin udari repetate.

Regimul de irigare prezinta o deosebite importanta si se stabileste in functie de conditiile pedoclimatice si specie, de valorile normelor de udare pe faze de vegetatie, in scopul asigurarii productiei la nivelul potentialului biologic al fiecarei specii cultivate. Pe baza cunoasterii constantelor hidrofizice ale solului, a nevoilor de apa a speciilor legumicole in diferite faze de crestere, se poate stabili un regim diferentiat de irigatie. In urma acestor  studii se determina o serie de parametric ca – norma de irigat si udare, termenul de udare, durata udarilor.

 

 

 

In functie de perioada cand se executa si scopul urmarit, se aplica

 

  • irigarea de aprovizionare, la culturile succesive si de primavera tarziu, in vederea pregatirii terenului in conditii optime
  • irigarea de spalare pe terenuri saraturoase si in sere
  • irigarea pentru prinderea rasadurilor, dupa plantarea acestora in camp sau sere
  • irigarea de fertilizarea, in care ingrasamintele se administreaza odata cu apa de irigat
  • irigarea pentru combaterea ingheturilor usoare – se foloseste primavara timpuriu 

 

Pentru a folosi apa de irigat, este obligatorie analiza ei din punct de vedere chimic si toxicologic. Apa de irigat trebuie sa aiba un continut redus in sodium si clor, sa nu fie poluata cu buruieni, resturi organice, cu agenti patogeni infectiosi si cu pesticide.

 

 

 

Metoda de udare. Pentru ca apa sa ajunga la planta fara pierderi mari si sa fie luata de sistemul radicular in conditii optime, udarea trebuie sa se faca uniform, pe toata zona raspandirii sistemului radicular, evitandu-se pierderile de apa prin infiltratie, spalarea prea intensa a solului si saraturarea lui, ceea ce impune o exploatare rationala a sistemului de irigat, prin diferite metode.

  • Udarea la suprafata este cea mai des intalnita in conditiile actuale de tehnologie legumicole. Practic aceasta udare se executa prin diferite mijloace, in functie de sol si specie – pe brazed, biloane si straturi de diferite dimensiuni
  • Udarea prin aspersiune se practica pe suprafete reduse la speciile cu frunze tari si port mic (varza, conopida, gulia, verdeturi)
  • Udarea subterana da posibilitatea ca apa sa fie dusa direct la sistemul radicular, fiind infiltrate cu ajutorul unor canale facute in subsol de un plug cartita. Prin aceasta metoda o parte din apa se infiltreaza in straturile mai adanci, iar o parte se ridica, datorita capilaritatii, in straturile superioare ale solului.